În după-amiaza zilei de 21 septembrie 2026, în timpul vizitei sale în România, Marele Ospitalier al Ordinului Suveran Militar de Malta, E.S. Dr. Josef D. Blotz, a acordat un interviu în exclusivitate domnului Bogdan Chirieac de la DCNews.
Interviul a durat aproximativ 30 de minute. A fost o ocazie de a prezenta istoria, misiunea și activitățile umanitare ale Ordinului Suveran de Malta în diferite părți ale lumii. S-a vorbit în special despre activitatea Ordinului în zone de criză și de conflict, precum Ucraina, Gaza și Venezuela.
E.S. Dr. Josef D. Blotz a prezentat și câteva dintre principalele proiecte pe care corpul de ajutor al Ordinului, Serviciul de Ajutor Maltez în România (SAMR/Maltez), le derulează în prezent în România. A subliniat rolul SAMR în sprijinirea comunităților vulnerabile și în consolidarea prezenței umanitare a Ordinului în țară și în afara ei.