News

90 de ani de relații diplomatice intre România și Ordinul Suveran de Malta

90 de ani de relații diplomatice intre România și Ordinul Suveran de Malta
13/10/2022

Pe 19 septembrie la Clubul Diplomatic am sarbatorit 90 de ani de relații diplomatice intre România și Ordinul Suveran de Malta.

Ambasada a fost reprezentată de E.S. Ambasadorul Roberto Musneci și soția sa Marialaura, precum și de consilierii Kalnoky și Von Holzhausen. Ne-au fost alaturi mai mulți voluntari ai Corpului nostru de Ajutorare și conducerea acestuia.

Aproape 160 de participanți din cadrul Corpului Diplomatic, autorități române, reprezentanți ai diverselor culte și ai mediului de afaceri, doi viceminiștri din Ministerul Sănătății și al Internelor, cativa consilieri ai Primului Ministru, Siguranta Națională, Președintele Antitrust, Adjunctul primarului din București, șeful administrației Casei Regale, un număr mare de parlamentari, șefi ai autorităților locale și câțiva membri ai consiliilor de conducere ale celor mai importante asociații de afaceri, au participat la receptia organizata de Ambasada.

De asemenea, am avut marea plăcere să-l avem alături pe ambasadorul Franz Salm și soția acestuia, Barbara.

Discursul din partea administrației române a fost rostit de Mihail Harbic, director general al Ministerului Afacerilor Externe.

Deasemenea, in cadrul ceremoniei, a fost prezentata participanților, emisiunea filatelica lansată pe 16 septembrie, proiect in colaborare cu statul roman, precum și prima carte în limba română despre structura și istoria Ordinului nostru scrisă de Marius C. Mitrea, unul dintre voluntarii noștri.
Nu în ultimul rând, au fost puse la dispoziția participanților mai multe materiale tipărite prezentând activitățile Ordinului Nostru în România în sprijinul refugiaților ucraineni aflati atât in România cât și in Ucraina