Vineri 6 octombrie, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Romane și Alteța Sa Regală Principele Radu, au găzduit la Palatul Regal sărbătorirea a 140 de ani de la inaugurarea Castelului Peleș.
La eveniment s-a alăturat și Alteța Sa Regală Prințesa Sofia.
Întâlnirea diplomaților, autorităților, organizațiilor neguvernamentale și a personalului militar de rang înalt a fost salutată printr-un scurt, dar foarte apreciat concert de muzică militară interpretat de Orchestra Oficială a Ministerului Apărării.
Majestatea Sa și predecesorii săi, patroneaza si sustin Asociatia Orchestrelor Militare.
În discursul său către audiență, Alteța Sa Regală Principele Radu al României a numit Castelul Peleș o „Catedrală a Statului Român”, care, începând cu 1873 a fost martorul celor mai importante evenimente din istoria României.
al Sfântului Ioan de Ierusalim de
Rodos și de Malta